Pagini

miercuri, 3 februarie 2016

Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină - Proiect de document pentru Sinodul Pan-Ortodox adoptat la Chambésy


Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină  ["ansamblul lumii creştine" cf. tr. Basilica]

Proiect de document pentru Sinodul Pan-Ortodox, adoptat la a V-a Conferință presinodală de la Chambésy, 10-17 octombrie 2015.


1. Biserica Ortodoxă fiind una, sfântă, sobornicească și apostolească, crede cu tărie, în conștiința ei eclezială profundă, că ocupă un loc important pentru promovarea unității creștinilor în lumea contemporană.

2. Biserica Ortodoxă își clădește unitatea pe faptul că a fost întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos, cât și pe comuniunea în Sfânta Treime și în Sfintele Taine. Această unitate se exprimă prin succesiunea apostolică și tradiția patristică, pe care Biserica o trăiește până în ziua de astăzi. Biserica Ortodoxă are misiunea și datoria de a transmite și a propovădui întreg adevărul conținut în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, ceea ce dă Bisericii caracterul său universal.

3. Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe și a misiunii ei ecumenice ["universală" cf. tr. Basilica] cu privire la unitatea Bisericii au fost exprimate în Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă dintre credința adevărată și comuniunea prin sfintele taine ["sacramentală" cf. tr. Basilica].

4. Biserica Ortodoxă care se roagă neîncetat "pentru unirea tuturor" a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, îndepărtați și apropiați, ea fiind chiar în fruntea căutării ["a condus chiar cercetarea contemporană" cf. tr. Basilica] căilor și modalităților pentru restabilirea unității credincioșilor în Hristos, a participat la Mișcarea Ecumenică de la începuturile sale, și a contribuit  la formarea și dezvoltarea acesteia ulterior. În plus, datorită duhului ["spiritului" cf. tr. Basilica] ecumenic și filantropic care o caracterizează, și a voinței divine  "Care voieşte ca toți oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" (I Tim. 2, 4), Biserica Ortodoxă întotdeauna S-a luptat ["s-a străduit" cf. tr. Basilica] pentru refacerea unității creștinilor. Astfel, participarea ortodoxă la Mișcarea Ecumenică nu este deloc împotriva naturii și istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinței și tradiției apostolice în condiții istorice noi.

5. Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe, precum și participarea sa în Mișcarea pentru restabilirea["refacerea" cf. tr. Basilica] unității creștinilor, se bazează pe conștiință însăși a Ortodoxiei și pe spiritul său ecumenic, în scopul de a căuta, pe baza credinței și tradiției Bisericii primare ["vechi" cf. tr. Basilica] a celor șapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a creștinilor.

6. Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea Sa nu poate fi ruptă ["distrusă" cf. tr. Basilica]. Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor biserici și confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea, dar crede, de asemenea, că, relațiile pe care le are cu acestea din urma, trebuie să se bazeze pe o clarificare, cât mai repede și mai obiectivă posibil, a întregii probleme ecleziologice ["a întregii lor eclesiologii" cf. tr. Basilica], și în special a învățăturii generale pe care o mărturisesc cu privire la Taine, har [energia dumnezeiască n.n.], preoție și succesiune apostolică. Astfel, Ea este dispusă, în mod favorabil, atât din motive teologice cât și pastorale, să  ia parte la orice dialog teologic cu diferite Biserici și Confesiuni creștine și, în general, de a participa la Mișcarea Ecumenică contemporană, convinsă că, pe calea dialogului, aduce o mărturie dinamică a plinătății adevărului în Hristos și a comorilor sale duhovnicești înaintea celor care sunt în afara ei, cu scopul de a netezi calea spre unitate.

7. In acest duh, toate Sfintele Biserici Ortodoxe locale participă astăzi activ în dialogurile teologice oficiale și, majoritatea dintre ele, la diferite organizații intercreștine, bilaterale și multilaterale, și ia parte la diferite organisme naționale, regionale sau internaționale, în ciuda crizei profunde pe care o traversează Mișcarea Ecumenică. Această activitate ecumenică pluridimensională ["intercreştină multidimensională" cf. tr. Basilica] izvorăște din sentimentul de responsabilitate și convingerea că coexistența, înțelegerea reciprocă, colaborarea și eforturile comune spre o unitate creștină sunt esențiale, pentru ca să "nu punem piedică Evangheliei lui Hristos" (I Cor 9, 12).

8. Este evident că Biserica Ortodoxă, dialogând cu alți creștini, nu ignoră dificultățile unei asemenea acţiuni; în plus, ea cunoaşte obstacolele care apar în calea unei înțelegeri comune a tradiției Bisericii primare [+"nedespărţite" cf. tr. Basilica], și speră că Duhul Sfânt, Care toată rânduiala Bisericii o plinește ["care constituie întreagă instituţia Bisericii" cf. tr. Basilica] (Stihar din Vecernia Rusaliilor) va covârși toate slăbiciunile ["va plini pe cele cu lipsă" cf. tr. Basilica] (rugăciune de la hirotonie). În acest sens, în cadrul dialogurilor teologice precum și în cadrul participării sale la Mișcarea Ecumenică, Biserica Ortodoxă nu se bazează doar pe puterea omeneasca a celor care poartă aceste dialoguri, ci, de asemenea, pe adumbrirea ["protecţia" cf. tr. Basilica] Duhului Sfânt și harul Domnului, Care S-a rugat "ca toţi să fie una" (In 17, 21).

9. Dialogurile teologice bilaterale actuale, anunțate de Conferințele panortodoxe, sunt expresia deciziei unanime a tuturor Sfintelor Biserici Ortodoxe locale care au îndatorirea de a participa în mod activ și neîntrerupt la derularea lor; aceasta pentru a nu pune obstacole în calea mărturiei unanime a Ortodoxiei pentru slava lui Dumnezeu Celui în Treime. În cazul în care o Biserică locală decide să nu desemneze delegați ["reprezentaţi" cf. tr. Basilica] - pentru unul dintre Dialoguri, sau pentru o întrunire anume - dacă aceasta decizie nu este luată la nivel pan-ortodox, dialogul continuă. Absența unei Biserici locale trebuie, oricum ar fi, înaintea deschiderii dialogului sau a întrunirii în cauză, să fie obiectul unei discuții în cadrul misiunii ["comisiei ortodoxe"cf. tr. Basilica] ortodoxe angajate în dialog; aceasta pentru a exprima solidaritatea și unitatea Bisericii Ortodoxe.

10. Problemele care apar în cursul discuțiilor teologice din Comisiile teologice mixte nu constituie întotdeauna justificări suficiente în ele însele pentru retragerea ["revocarea" cf. tr. Basilica] unilaterală a delegaților ei sau chiar suspendarea definitivă a participării unei Biserici Ortodoxe locale ["întreruperea definitivă a participării ei la dialog" cf. tr. Basilica]. De regulă generală, trebuie să evitam ca o Biserică să se retragă de la dialog, făcând toate eforturile necesare la nivel interortodox pentru a restabili reprezentativitatea completă în sânul Comisiei Teologice Ortodoxe angajate în acest dialog. Dacă una sau mai multe Biserici Ortodoxe refuză să participe la întrunirile Comisiei mixte teologice a unui dialog anume din motive ecleziologice, canonice, pastorale sau morale, aceasta sau acele Biserici trebuie să comunice în scris refuzul lor Patriarhiei Ecumenice și tuturor Bisericilor Ortodoxe, în conformitate cu hotărârea ["ordinea"cf. tr. Basilica] panortodoxă stabilită. În timpul consultării pan-ortodoxe [+"ulterioare" cf. tr. Basilica] Patriarhul Ecumenic urmărește să obțină consensul tuturor celorlalte Biserici, pentru a se putea întreprinde tot ceea ce este necesar, inclusiv posibilitatea reevaluări procesului unui dialog teologic concret ["inclusiv o nouă evaluare a procesului unui dialog teologic" cf. tr. Basilica ], în cazul în care acest lucru este considerat, în unanimitate, ca fiind indispensabil.

11. Metodologia de urmat în desfășurarea dialogurilor teologice vizează găsirea unei soluții la divergentele teologice ["are drept scop rezolvarea diferenţelor teologice" cf. tr. Basilica] moștenite din trecut, sau la cele care au putut apărea recent, și căutarea elementelor comune ale credinței creștine. Ea presupune, de asemenea, punerea la curent a pleromei Bisericii ["informarea corespunzătoare a întregii Biserici" cf. tr. Basilica] cu privire la evoluția diferitelor dialoguri.  În cazul în care nu se reușește depășirea vreunei diferenţe teologice precise, dialogul teologic poate să continue după ce s-a înregistrat dezacordul constatat în privinţa acelei probleme teologice punctuale și s-au informat despre acest dezacord toate Bisericile Ortodoxe Locale, în vederea măsurilor care trebuie luate ulterior.

12. Este evident că, în cursul dialogurilor teologice, scopul urmărit de toți este același: restabilirea finală a unității în credința cea adevărată și în iubire. Însă, diferențele teologice și ecleziologice existente permit o oarecare ierarhizare a dificultăților care apar pe calea ["în ceea ce priveşte obstacolele care stau în calea" cf. tr. Basilica] realizării acestui scop stabilit la nivel pan-ortodoxe. Specificitatea problemelor fiecărui dialog bilateral presupune o diferențiere în metodologie care trebuie urmată în fiecare caz; dar nu o diferențiere în ceea ce privește scopul, pentru că scopul este același pentru toate dialogurile.

13. Cu toate acestea, în caz de necesitate, se impune un efort de coordonare a activităților ["sarcinii" cf. tr. Basilica] diferitelor Comisii teologice interortodoxe, cu atât mai mult cu cât unitatea ontologică indisolubilă a Bisericii Ortodoxe trebuie să fie revelată ["sa se descopere" cf. tr. Basilica] și, de asemenea, să se manifestate în cadrul acestor dialoguri.

14. Concluzia ["Finalizarea" cf. tr. Basilica] oricărui dialog teologic anunțat oficial corespunde încheierii sarcinii Comisiei Teologice Mixte desemnată în acest scop; Președintele Comisiei interortodoxe trebuie să prezinte un raport Patriarhului Ecumenic, care, în acord cu Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, anunță închiderea dialogului. Nici un fel de dialog nu este considerat a fi finalizat înainte ca închiderea lui să fie proclamată printr-o decizie panortodoxă.

15. Decizia ["Hotărârea"cf. tr. Basilica] panortodoxă de restabilire a comuniunii ecleziale, în cazul în care un dialog teologic se încheie cu succes, trebuie să se bazeze pe unanimitatea tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale.

16. Unul dintre principalele organisme ale Mișcării Ecumenice contemporane este Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Unele Biserici Ortodoxe au fost membre fondatoare ale acestui Consiliu și, ulterior, toate Bisericile Ortodoxe locale au devenit membre. CMB, ca organism intercreștin structurat, precum și alte organisme regionale, cum ar fi Conferința Bisericilor Europene (CEC/KEK) și Consiliul din Orientul Mijlociu, cu toate că nu reunesc toate bisericile și confesiunile creștine [+ "în cadrul său" cf. tr. Basilica], joacă un rol fundamental în promovarea unității lumii creștine. Bisericile Ortodoxe din Georgia și Bulgaria S-au retras din Consiliul Mondial al Bisericilor, prima în 1997 și a doua în 1998, deoarece acestea au avut o opinie diferită cu privire la activitatea Consiliului Mondial al Bisericilor și, din aceasta cauză, Ele nu participă la activitățile intercreștine ale Consiliului Mondial al Bisericilor și a altor organizații intercreștine.

17. Bisericile Ortodoxe Locale, membre ale CMB, participă pe deplin și în mod egal la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor și contribuie, prin toate mijloacele de care dispun, la mărturisirea adevărului și la promovarea unității creștinilor. Biserica Ortodoxă a primit favorabil decizia CMB de a răspunde la solicitarea sa privind constituirea unei Comisii speciale pentru participarea ortodoxă la CMB, în conformitate cu mandatul Conferinței Interortodoxe de la Tesalonic (1998). Criteriile stabilite de Comisia Specială, care au fost propuse de ortodocși și acceptate de către CMB, au dus la crearea unui Comitet permanent de colaborare și de consens, și au fost ratificate și încorporate în Statutul și Regulamentul interior ale CMB.

18. Biserica Ortodoxă, fidelă ecleziologiei sale, identității structurii sale lăuntrice și predaniei ["învăţăturii" cf. tr. Basilica] Bisericii primare, participând, în același timp la CMB, nu acceptă nicidecum ideea egalității confesiunilor și nu poate concepe [+ "în nici un caz" cf. tr. Basilica] unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi doar produsul ["exclusiv al" cf. tr. Basilica] acordurilor teologice, ci şi al unităţii credinţei Bisericii Ortodoxe, așa cum a fost trăită și păstrată tainic în Biserică.

19. Bisericile Ortodoxe membre ale CMB consideră drept o condiție sine qua non pentru participarea la CMB respectarea articolului-baza ["fundamental" cf. tr. Basilica] al Constituției acestuia, conform căruia numai bisericile și confesiunile care recunosc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor, conform Scripturii și cred în Sfânta Treime, Dumnezeu, Fiul și Duhul Sfânt, conform Crezului Niceo-Constantinopolean, pot fi membre.  Ele [Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. Basilica] sunt în mod intim convinse că premizele ecleziologice conținute în Declarația de la Toronto (1950), intitulată Biserica, Bisericile și Consiliul Mondial al Bisericilor, sunt de o importanță capitală pentru participarea ortodoxă în Consiliu. Este de la sine înțeles, așadar, că CMB nu are nimic dintr-o "super-Biserică" și nu trebuie, în nici un caz, să devină așa ceva. Scopul urmărit de Consiliului Mondial al Bisericilor nu este de a negocia unirea Bisericilor - lucru ce-l pot face numai bisericile însele din propria lor inițiativă-; este vorba, mai degrabă, de crearea unui contact viu între Biserici și de a stimula studiul și dezbaterea problemelor cu privire la unitatea creștină (Declarația Toronto, § 2).

20. Perspectivele Dialogurilor Teologice ale Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici și Confesiuni creștine sunt întotdeauna determinate pe baza criteriilor canonice ale tradiției ecleziale deja existente (Canonul 7 al celui de-al doilea Sinod Ecumenic și 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext).

21. Biserica Ortodoxă dorește să consolideze ["susțină" cf. tr. Basilica] activitatea Comisiei  pentru "Credință și Constituție" și urmărește cu viu interes contribuția teologică a acesteia realizată până în prezent. Ea evaluează pozitiv textele teologice editate de aceasta, precum și contribuția valoroasă a teologilor ortodocși, ceea ce reprezintă o etapă importantă în Mișcarea Ecumenică pentru apropierea Bisericilor. Totodată, Biserica Ortodoxă are rezerve cu privire la punctele fundamentale legate de credință și constituţie [+ "din aceste documente" cf. tr. Basilica].

22. Biserica Ortodoxă consideră de condamnat orice tentativă de a diviza unitatea Bisericii din partea unor persoane sau grupuri, sub pretextul unei pretinse apărări a Ortodoxiei pure. După cum dă mărturie întreaga viață a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinței ortodoxe pure este asigurată numai de către sistemul sinodal care, dintotdeauna, în sânul Bisericii, este judecătorul desemnat și ultim în materie de credință. ["Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată decât numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă". cf. tr. Basilica]

23. Biserica Ortodoxă are o conștiință comună a necesității dialogului teologic intercreștin, care trebuie să fie totdeauna însoțit de mărturie în lume și de acțiuni care exprimă "bucuria negrăită" a Evangheliei (1 Petru 1, 8), excluzând orice act de prozelitism sau altă acțiune de antagonism sectar ["confesional" cf. tr. Basilica] provocatoare. În acest sens ["spirit" cf. tr. Basilica], Biserica Ortodoxă consideră că este foarte important ca toți creștinii de bună voință, inspirați de principiile fundamentale comune ale credinței noastre, să încerce să dea un răspuns unanim și solidar, bazat pe modelul ideal, prin excelență, a omului nou în Hristos, la problemele spinoase pe care le pune lumea de azi.

24. Biserica Ortodoxă este conștientă de faptul că mișcarea pentru refacerea ["restaurarea" cf. tr. Basilica] unității creștinilor ia noi forme pentru a răspunde unor noi situații și că trebuie să facă față noilor provocări ale lumii de astăzi. Este esențial ca Biserica Ortodoxa să continue să aducă mărturia ei în lumea creștină divizată, pe baza tradiției și credinței sale apostolice.

Ne rugăm pentru ca creștinii să lucreze împreună, pentru că ziua este aproape când Domnul va copleși nădejdea Bisericilor Ortodoxe, când "va fi o turmă şi un păstor" (Ioan 10, 16). ["Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun astfel ca ziua în care Domnul să împlinească speranţa Bisericilor Ortodoxe: „o turmă şi un păstor” (Ioan 10,16) să fie mai aproape" cf. tr. Basilica].

Chambésy, 15 octombrie 2015

Traducere Roman Ortodox in Franta 



***

Projet de document du Concile panorthodoxe, adopté à la V Conférence panorthodoxe préconciliaire de Chambésy, 10-17 octobre 2015.


1. L’Eglise Orthodoxe, étant l’Eglise une, sainte, catholique et apostolique, croit fermement, dans sa conscience ecclésiale profonde, qu’elle occupe une place prépondérante pour la promotion de l’unité des chrétiens dans le monde d’aujourd’hui.

2. L’Église orthodoxe assoit son unité sur le fait qu’elle a été fondée par notre Seigneur Jésus-Christ, ainsi que sur la communion dans la Sainte Trinité et dans les sacrements. Cette unité s’exprime à travers la succession apostolique et la tradition patristique, dont vit l’Église jusqu’à ce jour. L’Église orthodoxe a la mission et le devoir de transmettre et prêcher toute la vérité, contenue dans la sainte Écriture et la sainte Tradition, ce qui donne à l’Église son caractère universel.

3. La responsabilité de l’Église orthodoxe ainsi que sa mission œcuménique quant à l’unité de l’Église ont été exprimées par les Conciles œcuméniques. Ceux-ci ont particulièrement souligné le lien indissoluble entre la vraie foi et la communion sacramentelle.

4. L’Eglise orthodoxe qui prie sans cesse « pour l’union de tous », a toujours cultivé le dialogue avec ceux qui se sont séparées d’elle, lointains et proches, elle a même été à la tête de la recherche de voies et de moyens pour rétablir l’unité des croyants en Christ et a participé au Mouvement Œcuménique dès sa naissance et a contribué à sa formation et à son développement ultérieur. D’ailleurs, grâce à l’esprit œcuménique et philanthropique qui la distingue et selon la prescription divine « qui veut que tous les hommes soient sauvés et parviennent à la connaissance de la vérité » (I Tim. 2.4), l’Eglise orthodoxe a toujours combattu pour le rétablissement de l’unité des chrétiens. Ainsi donc, la participation orthodoxe au Mouvement œcuménique ne va aucunement à l’encontre de la nature et de l’histoire de l’Eglise orthodoxe, mais constitue l’expression conséquente de la foi et tradition apostolique dans des conditions historiques nouvelles.

5. Les dialogues théologiques bilatéraux actuels de l’Eglise orthodoxe, ainsi que sa participation au Mouvement pour la restauration de l’unité des chrétiens, s’appuient sur la conscience même de l’Orthodoxie et sur son esprit œcuménique dans le but de rechercher, sur la base de la foi et de la tradition de l’Eglise ancienne des sept Conciles œcuméniques, l’unité perdue des Chrétiens.

6. D’après la nature ontologique de l’Eglise, son unité ne peut pas être compromise. L’Eglise orthodoxe reconnaît l’existence historique d’autres églises et confessions chrétiennes ne se trouvant pas en communion avec elle, mais croit aussi que les relations qu’elle entretient avec ces dernières doivent se fonder sur une clarification, le plus rapidement et le plus objectivement possible, de toute la question de l’ecclésiologie et, plus particulièrement de l’enseignement général que celles-ci professent sur les sacrements, la grâce, le sacerdoce et la succession apostolique. Ainsi, elle est favorablement disposée, tant pour des raisons théologiques que pastorales, à prendre part à tout dialogue théologique avec différentes Eglises et Confessions chrétiennes et plus généralement, à participer au Mouvement œcuménique contemporain, convaincue que par le biais du dialogue, elle apporte un témoignage dynamique de la plénitude de la vérité en Christ et de ses trésors spirituels à tous ceux qui sont à l’extérieur de celle-ci, ayant pour objectif d’aplanir la voie menant à l’unité.

7. C’est dans cet esprit toutes les saintes Églises orthodoxes locales participent activement aujourd’hui aux dialogues théologiques officiels, et la majorité d’entre elles à différents organismes inter-chrétiens bilatéraux et multilatéraux, et prennent part à différents organismes nationaux, régionaux ou internationaux; cela malgré la crise profonde que traverse le Mouvement œcuménique. Cette activité œcuménique pluridimensionnelle a sa source dans le sentiment de responsabilité et dans la conviction que la coexistence, la compréhension réciproque, la collaboration et les efforts communs vers une unité chrétienne sont essentiels,pour ne pas créer d’obstacle à l’Évangile du Christ (I Co 9, 12).

8. Il est évident que l’Église orthodoxe, tout en dialoguant avec les autres chrétiens, n’ignore pas les difficultés liées à une telle entreprise ; bien plus, elle comprend les obstacles qui se dressent sur la route d’une compréhension commune de la tradition de l’ancienne Église, et elle espère que le Saint-Esprit, qui constitue toute l’institution de l’Église, (stichère des vêpres de la Pentecôte) pourvoira aux insuffisances (vœu de l’ordination). En ce sens, au cours de ces dialogues théologiques, ainsi que dans le cadre de sa participation au Mouvement œcuménique, l’Église orthodoxe ne s’appuie pas uniquement sur les forces humaines de ceux qui mènent les dialogues, mais également sur la protection du Saint-Esprit et la grâce du Seigneur qui a priépour que tous soient un (Jn 17, 21).

9. Les dialogues théologiques bilatéraux actuels, annoncés par des Conférences panorthodoxes, sont l’expression de la décision unanime de toutes les très saintes Églises orthodoxes locales qui ont le devoir de participer activement et avec continuité à leur déroulement ; ceci afin de ne pas mettre d’obstacle au témoignage unanime de l’Orthodoxie pour la gloire du Dieu Trinitaire. Dans le cas où une Église locale décide de ne pas désigner de délégués – pour l’un des Dialogues ou pour une assemblée précise – si cette décision n’est pas prise à l’échelon panorthodoxe, le dialogue se poursuit. L’absence d’une Église locale doit, quoi qu’il en soit – avant l’ouverture du dialogue ou de l’assemblée en question – faire l’objet d’une discussion au sein de la mission orthodoxe engagée dans le dialogue ; cela pour exprimer la solidarité et l’unité de l’Église orthodoxe.

10. Les problèmes qui surgissent au cours des discussions théologiques des Commissions théologiques mixtes ne justifient pas toujours à eux seuls le rappel unilatéral des délégués ou même la suspension définitive de la participation d’une Église orthodoxe locale. En règle générale, on doit éviter qu’une Église ne se retire d’un dialogue en déployant tous les efforts nécessaires à l’échelon interorthodoxe pour rétablir la représentativité complète au sein de la Commission théologique orthodoxe engagée dans ce dialogue. Si une ou plusieurs Églises orthodoxes refusent de participer aux réunions de la Commission mixte théologique d’un certain dialogue pour des raisons ecclésiologiques, canoniques, pastorales ou morales, cette ou ces Églises doivent communiquer par écrit leur refus au Patriarche œcuménique et à toutes les Eglises orthodoxes, selon l’ordre panorthodoxe établi. Pendant la consultation panorthodoxe le Patriarche œcuménique cherche à obtenir le consensus de toutes les autres Eglises sur ce qu’il conviendra de faire, incluant la possibilité d’une réévaluation du processus d’un dialogue théologique concret, dans le cas où ceci serait considéré, à l’unanimité, comme indispensable.

11. La méthodologie suivie dans le déroulement des dialogues théologiques vise à trouver une solution aux divergences théologiques héritées du passé ou à celles qui ont pu apparaître récemment et à rechercher les éléments communs de la foi chrétienne. Elle présuppose également la mise au courant du plérome de l’Église sur l’évolution des différents dialogues. Dans le cas où on ne parvient pas à surmonter une divergence théologique précise, le dialogue théologique peut se poursuivre après qu’on a enregistré le désaccord constaté sur cette question théologique précise et qu’on a informé de ce désaccord toutes les Églises orthodoxes locales, cela en vue des mesures à prendre par la suite.

12. Il est évident qu’au cours des dialogues théologiques, le but poursuivi par tous est le même : le rétablissement final de l’unité dans la vraie foi et dans l’amour. Il reste néanmoins que les divergences théologiques et ecclésiologiques existantes permettent en quelque sorte une hiérarchisation quant aux difficultés qui se présentent sur la voie de la réalisation de ce but fixé à l’échelon panorthodoxe. La spécificité des problèmes liés à chaque dialogue bilatéral présuppose une différenciation dans la méthodologie à suivre dans chaque cas ; mais pas une différenciation dans le but, car le but est le même pour tous les dialogues.

13. Malgré cela, un effort de coordination de la tâche des différentes Commissions théologiques interorthodoxes s’impose, en cas de nécessité, d’autant plus que l’unité ontologique indissoluble de l’Église orthodoxe doit être révélée et se manifester également dans le cadre de ces dialogues.

14. La conclusion de tout dialogue théologique proclamé officiellement correspond à l’achèvement de la tâche de la Commission théologique mixte désignée à cet effet; le Président de la Commission interorthodoxe soumet un rapport au Patriarche œcuménique, lequel, en accord avec les Primats des Églises orthodoxes locales, annonce la clôture du dialogue. Aucun dialogue n’est considéré comme achevé avant que sa fin ne soit proclamée par une telle décision panorthodoxe

15. La décision panorthodoxe, au cas où un dialogue théologique s’achèverait avec succès, de rétablir la communion ecclésiale doit pouvoir se fonder sur l’unanimité de toutes les Églises orthodoxes locales.

16. Un des principaux organes du Mouvement œcuménique contemporain est le Conseil œcuménique des Églises (COE). Certaines Églises orthodoxes ont été membres fondateurs de ce Conseil, et par la suite, toutes les Églises orthodoxes locales en sont devenues membres. Le COE, en tant qu’organe interchrétien structuré, ainsi que d’autres organismes interchrétiens et organismes régionaux, telle que la Conférence des Eglises européennes (KEK) et le Conseil du Moyen Orient, bien qu’ils ne regroupent pas toutes les Églises et confessions chrétiennes, remplissent une mission fondamentale dans la promotion de l’unité du monde chrétien. Les Églises orthodoxes de Géorgie et de Bulgarie se sont retirées du Conseil Œcuménique des Églises, la première en 1997 et la seconde en 1998, car elles avaient un avis différent quant à l’œuvre du Conseil Œcuménique des Églises et, de ce fait, elles ne participent pas aux activités interchrétiennes menées par le Conseil Œcuménique des Églises et d’autres organismes interchrétiens.

17. Les Églises orthodoxes locales – membres du COE participent à part entière et à part égale à l’organisme du Conseil Œcuménique des Églises et contribuent par tous les moyens dont elles disposent au témoignage de la vérité et à la promotion de l’unité des chrétiens. L’Eglise orthodoxe a accueilli favorablement la décision de COE de répondre à sa demande concernant la constitution d’une Commission spéciale pour la participation orthodoxe au COE conformément au mandat de la Conférence interorthodoxe de Thessalonique (1998). Les critères fixés par la Commission spéciale lesquels ont été proposés par les orthodoxes et acceptés par le COE, ont amené à la constitution d’un Comité permanent de collaboration et de consensus ont été ratifiés et incorporés aux Statuts et au Règlement intérieur de COE.

18. L’Église orthodoxe, fidèle à son ecclésiologie, à l’identité de sa structure interne et à l’enseignement de l’Église ancienne, tout en participant au COE, n’accepte absolument pas l’idée de l’égalité des confessions et ne peut concevoir l’unité de l’Église comme un compromis interconfessionnel. Dans cet esprit, l’unité recherchée dans le COE ne peut être simplement le produit d’accords théologiques, mais aussi celui de l’unité de la foi de l’Église orthodoxe telle que vécue et préservée mystérieusement dans l’Église.

19. Les Églises orthodoxes membres du COE considèrent comme une condition sine qua non de la participation au COE le respect de l’article-base de sa Constitution, conformément auquel seules les Églises et les Confessions qui reconnaissent le Seigneur Jésus Christ en tant que Dieu et Sauveur selon l’Écriture et croient en la Trinité, Dieu, Le Fils et le Saint-Esprit selon le Symbole de Nicée-Constantinople peuvent en être membres. Elles sont intimement convaincues que les présupposés ecclésiologiques contenus dans la Déclaration de Toronto (1950), intitulée L’Église, les Églises et le Conseil œcuménique des Églises, sont d’une importance capitale pour la participation orthodoxe audit Conseil. Il va de soi, dès lors, que le COE n’a rien d’une super-Église et ne doit en aucun cas le devenir. Le but poursuivi par le Conseil œcuménique des Églises n’est pas de négocier l’union des Églises, ce qui ne peut être le fait que des Églises elles-mêmes, sur leur propre initiative ; il s’agit plutôt de créer un contact vivant entre les Églises et de stimuler l’étude et la discussion des problèmes touchant à l’unité chrétienne (Déclaration de Toronto, § 2).

20. Les perspectives des Dialogues Théologiques de l’Eglise orthodoxe avec les autres Eglises et Confessions chrétiennes sont toujours déterminés sur la base des critères canoniques de la tradition ecclésiastique déjà constituée (canon 7 du IIe et 95 du Quinisexte Conciles œcuméniques).

21. L’Eglise orthodoxe souhaite renforcer l’œuvre de la commission « Foi et Constitution» et suit avec un vif intérêt l’apport théologique de celle-ci réalisé à ce jour. Elle évalue positivement les textes théologiques édités par celle-ci, la contribution estimable de théologiens orthodoxes, ce qui représente une étape importante dans le Mouvement œcuménique vers le rapprochement des Eglises. Toutefois, l’Eglise orthodoxe garde des réserves en ce qui concerne des points capitaux liés à la foi et à l’ordre.

22. L’Eglise orthodoxe juge condamnable toute tentative de division de l’unité de l’Eglise, de la part de personnes ou de groupes, sous prétexte d’une présumée défense de la pure Orthodoxie. Comme en témoigne toute la vie de l’Eglise orthodoxe la préservation de la foi orthodoxe pure n’est sauvegardée que par le système conciliaire, qui, depuis toujours au sein de l’Eglise, constitue le juge désigné et ultime en matière de foi.

23. L’Eglise orthodoxe a une conscience commune de la nécessité du dialogue théologique interchrétien qu’il doit aller toujours de pair avec le témoignage dans le monde et avec des actions qui expriment ‘la joie ineffable’ de l’Evangile (I P 1,8), excluant tout acte de prosélytisme ou d’autre action d’antagonisme confessionnel provocante. Dans cet esprit, l’Eglise orthodoxe considère qu’il est très important que tous les chrétiens de bonne volonté, inspirés par les principes fondamentaux communs de notre foi, essaient de donner une réponse empressée et solidaire, basée sur le modèle idéal par excellence du nouvel homme en Christ, aux problèmes épineux que nous pose le monde d’aujourd’hui.

24. L’Église orthodoxe est consciente du fait que le mouvement pour la restauration de l’unité des chrétiens prend des formes nouvelles pour répondre à des situations nouvelles et faire face aux défis nouveaux du monde actuel. Il est indispensable que l’Eglise orthodoxe continue d’apporter son témoignage au monde chrétien divisé sur la base de la tradition apostolique et de sa foi.

Nous prions pour que les chrétiens œuvrent en commun afin que le jour soit proche où le Seigneur comblera l’espoir des Églises orthodoxes : Un seul troupeau, un seul berger (Jn 10, 16).

RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE CU RESTUL LUMII CREȘTINE”.
Textul acesta dă la iveală un lanț întreg de inconsecvențe sau chiar de contradicții teologice. Astfel, la articolul 1 proclamă conștiința de sine bisericească a Bisericii Ortodoxe, considerând-o – foarte corect – ”Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. Însă, la articolul 6 prezintă o formulare care vine în contradicție cu articolul de mai sus (1). Se menționează în acest sens, că ”Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a celorlalte Biserici și Confesiuni Creștine care nu se află în comuniune cu aceasta”.

Aici se pune următoarea întrebare teologică cât se poate de îndreptățită: Dacă Biserica este ”UNA”, potrivit Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe (Art. 1), atunci cum de se vorbește despre alte Biserici Creștine? Este evident că aceste alte Biserici sunt eterodoxe.

Însă ”Bisericile” eterodoxe nu pot fi numite sub nici o formă ”Biserici” de către ortodocși, pentru că, dacă abordăm lucrurile din punct de vedere dogmatic, nu se poate vorbi de un pluralism al unor ”Biserici” care au dogme diferite, și anume în multe aspecte dogmatice. În consecință, atât timp cât aceste ”Biserici” rămân neschimbate în ereziile din credința lor, nu este corect din punct de vedere teologic să le recunoaștem – și anume la nivel instituțional – caracterul de Biserică, fiind ele în afara ”Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”.

La același articol (6) există și o a doua contradicție teologică gravă. La începutul acestui articol se menționează următorul lucru: Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea acesteia este cu neputință de zdruncinat”. Însă la sfârșitul aceluiași articol se scrie că Biserica Ortodoxă, prin participarea ei la Mișcarea Ecumenică, are ca ”scop cert pregătirea căii care duce către unitate”.

Aici se pune întrebarea: De vreme ce unitatea Bisericii este un dat, atunci ce fel de unitate se mai caută în cadrul Mișcării Ecumenice? Oare se înțelege prin aceasta întoarcerea creștinilor occidentali la Biserica cea UNA și unică? Așa ceva însă nu reiese din litera și duhul textului în întregul său. Dimpotrivă, chiar se dă impresia că este o realitate sciziunea din interiorul Bisericii, iar perspectivele celor care participă la dialoguri vizează tocmai unitatea scindată a Bisericii.

Prin neclaritatea sa, creează confuzie teologică și articolul 20, care spune: ”Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici și Confesiuni creștine sunt determinate întotdeauna pe baza criteriilor canonice ale tradiției bisericești deja existente (canoanele: 7 al Sinodului II Ecumenic și 95 al Sinodului 5-6 Ecumenic)”.

Însă, canoanele 7 al Sinodului II Ecumenic și 95 al Sinodului 5-6 Ecumenic vorbesc despre recunoașterea Botezului anumitor eretici, care își exprimă interesul de a intra în Biserica Ortodoxă. Însă, din litera și duhul textului, dacă îl judecăm din punct de vedere teologic, înțelegem că nu se vorbește deloc despre întoarcerea eterodocșilor la Biserica Ortodoxă cea Una. Dimpotrivă, în text este considerat dintru bun început ca fiind de la sine înțeleasă validitatea Botezului[2] eterodocșilor – chiar și fără o hotărâre panortodoxă asupra acestei probleme. Cu alte cuvinte, textul adoptă ”teologia baptismală. În același timp, este ignorat în mod intenționat faptul că eterodocșii contemporani din Apus (romano-catolici și protestanți) au nu doar o singură dogmă, ci o mulțime de dogme prin care se diferențiază de credința Bisericii Ortodoxe (în afară de Filioque, harul creat al Tainelor, primatul, infailibilitatea, tăgăduirea icoanelor și a deciziilor Sinoadelor Ecumenice și altele).

Semne de întrebare legitime ridică și articolul 21, în care se menționează că Biserica Ortodoxă… apreciază pozitiv textele teologice emise de aceasta (se referă la Comisia ”Credință și Ordine”)… cu privire la modul de abordare a Bisericilor”. Aici va trebui să atragem atenția că aceste texte nu au fost judecate de Sinoadele Bisericilor Ortodoxe Locale.

În sfârșit, la articolul 22 se dă impresia că Sfântul și Marele Sinod care urmează a se întruni pornește de la premisa infailibilității hotărârilor sale, întrucât consideră că ”păstrarea credinței ortodoxe autentice este asigurată doar de sistemul sinodal care în Biserică constituie întotdeauna judecătorul competent și ultim asupra subiectelor credinței”. În acest articol se trece cu vederea faptul istoric că în Biserica Ortodoxă criteriul ultim este conștiința dogmatică veghetoare a pliromei[3] Bisericii, care în trecut a validat sau a judecat a fi tâlhărești și sinoade considerate ca ecumenice. Sistemul sinodal prin el însuși nu asigură în mod mecanic corectitudinea credinței ortodoxe. Acest lucru se întâmplă doar atunci când episcopii sinodali au înlăuntrul lor lucrător pe Sfântul Duh și Calea Ipostatică, adică pe Hristos, așa încât sinodalii să fie în fapt ”următori ai Sfinților Părinți”.  
EVALUARE GENERALĂ A TEXTULUI

Prin cele ce s-au scris și se sugerează în mod limpede în textul de mai sus, este cât se poate de clar că inspiratorii și alcătuitorii lui operează o legalizare instituțională a sincretismului și ecumenismului creștin prin hotărârea[4] unui Sinod Panortodox. Acest lucru însă ar fi catastrofal pentru Biserica Ortodoxă. Din acest motiv propun cu smerenie retragerea lui în totalitate. [...]



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu